ACTIVITATE ONLINE

Liceul tehnologic „Horea” – partener MOODLE
tuVk9kqTURBXy85ODEyZjNmYmUzMTBhNTRiOTZjMjBlMGUwNDc1NjMxOC5qcGVnkpUDIADNA0TNAdaTBc0DFM0BvIGhMAE
Procesul de învățare a cunoscut noi dimensiuni odată cu dezvoltarea industriei e-learningului. Prin urmare, platformele care înglobează sisteme de gestiune a învățării (LMS) au devenit extrem de numeroase, iar opțiunile pentru cei interesați de o astfel de metodă sunt multiple.
Moodle este una dintre cele mai utilizate platforme LMS în prezent, reprezentând o alegere bună mai ales pentru mediul academic. Denumirea „Moodle” reprezintă un acronim pentru Modular Object-Oriented Dynamic Learning Environment (mediu de învățare structurat pe diverse module cuprinzând câte un subiect).
Moodle le permite profesorilor să îi testeze pe cursanți prin intermediul temelor și al examenelor scrise. Principala diferență între Moodle și alte platforme este aceea că, pe lângă alegerea dintre mai multe variante de răspuns prestabilite la o întrebare sau oferirea de răspunsuri scurte, studenții pot urca fișiere mai ample, asemenea documentelor, fișelor, imaginilor, clipurilor audio și video. Profesorii au posibilitatea fie de a lăsa comentarii cu privire la respectiva temă, fie de a organiza grupuri de discuții între membrii aceleiași grupe pe marginea acestui subiect. Prin urmare, această platformă se distinge prin nivelul ridicat de interactivitate pe care îl oferă.
Utilizatorii Moodle au posibilitatea de a își alege rolul pe care doresc să îl îndeplinească în cadrul platformei, în acest sens remarcându-se trei feluri de educatori. Acestea sunt Creator de cursuri, Profesor și Profesor fără drepturi de editare. Cel dintâi tip de utilizator poate crea conținutul cursurilor, cel de-al doilea poate modifica și adăuga activități și evaluează elevii, iar ultimul poate evalua elevii, însă nu poate interveni prin modificarea activităților. Elevii pot vedea conținutul, dar nu îl pot modifica, iar cei care sunt simpli vizitatori nu pot lua parte la cursuri, de obicei.
Moodle este disponibil pe orice fel de dispozitiv, putând fi utilizat de pe orice dispozitiv conectat la internet.

Prin intermediul link-ului de mai jos puteți accesa Platforma de E-learning a Liceului Tehnologic „Horea” de pe platforma Moodle:
Horea Marghita – Platforma Moodle