
Anunțul de selecție
LICEUL TEHNOLOGIC ,,HOREA,, MARGHITA,
anunță scoaterea la concurs a unor posturi în afara organigramei de experți
în cadrul proiectului ,,Incluziune prin educație: Sprijin pentru Primii Studenți din Familie,,, cod MySmis 325139
- INFORMAŢII DESPRE PROIECT
Proiectul este în parteneriat cu Liderul – Universitatea de Ştiințele Vieţii ” Regele Mihai I” din Timişoara și partenerii: Fundația ”Filantropia Timișoara”, Liceul Teoretic ” Traian Vuia ” Făget și Liceul Tehnologic ,,Horea,, Marghita.
Obiectivul general al proiectului constă în crearea unui cadru educațional echitabil și incluziv, care asigură accesul egal la educație, prevenirea părăsirii timpurii a școlii, participarea grupurilor dezavantajate la educație, în special a celor din medii socio-economice defavorizate și a persoanelor cu dizabilități, prin oferirea de suport financiar, educațional și consiliere, pentru a promova incluziunea, mobilitatea și succesul academic și profesional, prin implicarea a 183 de elevi, 2 absolvenți care nu au promovat examenul de Bacalaureat în ultimii doi ani și 166 de studenți din Regiunile Vest și Nord-Vest în cadrul activităților proiectului.
Obiectivul general al proiectului este corelat cu obiectivul specific ESO4.6 din PEO, prin:
– acces egal la orientare profesională pentru 183 elevi, 2 absolvenți care nu au promovat examenul de bacalaureat și 166 studenții membrii GT, care vor beneficia de evaluări care să îi ghideze în alegerea unei cariere potrivite.
– consilierea personalizată, reducând astfel riscul de abandon școlar și promovând absolvența.
– oferirea elevilor, absolvenților care nu au promovat examenul de bacalaureat și studenților membrii GT suport pentru explorarea și planificarea carierei, ajutându-i să-și stabilească obiective profesionale clare și realizabile, prin sesiunile de consiliere,
– îmbunătățirea încrederii în sine și motivația membrilor GT, esențiale pentru succesul academic și personal, prin sesiunile de consiliere,
– oferirea de suport suplimentar pentru membrii GT care au dificultăți la anumite materii, asigurând ca aceștia pot ajunge la un nivel de cunoștinte comparabil cu al colegilor lor, prin implementarea de programe remediale,
– reducerea riscului de abandon școlar prin oferirea de sprijin academic constant și prin oferirea de subvenții în cadrul proiectului. `
Durata de implementare a proiectului este de 20 de luni de la data contractării, cu un buget aprobat pentru Liceul Tehnologic ,,Horea,, Marghita de 1248700,97 lei din care buget nerambursabil 1223726,95 lei, cu contribuția proprie (cofinanțare Beneficiar) de 2%, respectiv 24974,02 lei.
Activitățile proiectului ce se vor derula cu finanțare prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027.
- Obiectul anunțului de selecție
Scopul anunțului de selecție este acela de a recruta experți în afara organigramei pentru implementarea proiectului,, Incluziune prin educație: Sprijin pentru Primii Studenți din Familie,, cod MySmis 325139. În vederea atingerii rezultatelor de proiect din Cererea de finanțare, beneficiarul va selecta și contracta experți potrivit Tabelului de mai jos.
Echipă de mamagement și echipă de implementare
Nr. Crt. | (Sub)activitatea nr. și denumire | Denumirea postului | Număr experți | Durata estimativa a activității | Nr. ore /expert/ lună | Tarif orar |
1. | SA4.1. Activități aferente managementului de proiect | Coordonator de proiect | 1 | 20 luni 01.02.2025-30.09.2026 | 60 ore | 140 lei/ ora |
2. | SA4.1. Activități aferente managementului de proiect | Responsabil financiar | 1 | 20 luni 01.02.2025-30.09.2026 | 40 ore | 140 lei/ ora |
3. | SA1.1. Identificarea, recrutarea, selectia si mentinerea in proiect a grupului tinta format din elevi | Expert recrutare, monitorizare și evaluare GT | 1 | 20 luni 01.02.2025-30.09.2026 | 40 ore | 140 lei/ ora |
4. | SA1.1. Identificarea, recrutarea, selectia si mentinerea in proiect a grupului tinta format din elevi | Expert recrutare, monitorizare, evaluare și GDPR GT | 1 | 20 luni 01.02.2025-30.09.2026 | 40 ore | 123 lei/ oră |
5. | SA1.5 Acordarea de subvenții pentru elevi | Responsabil acordare subvenții | 1 | 16 luni 01.03.2025-30.06.2026 | 40 ore | 123 lei/ oră |
6. | SA1.3 Sprijin pentru facilitarea tranziției la studiile universitare | Profesor – Limba și literatura română | 2 | 16 luni 01.03.2025-30.06.2026 | 8 ore / profesor | 140 lei/ ora |
7. | SA1.3 Sprijin pentru facilitarea tranziției la studiile universitare | Profesor- Matematică | 2 | 16 lu ni 01.03.2025-30.06.2026 | 8 ore / profesor | 140 lei/ ora |
8. | SA1.3 Sprijin pentru facilitarea tranziției la studiile universitare | Profesor- Geografie | 1 | 16 luni 01.03.2025-30.06.2026 | 8 ore | 140 lei/ ora |
9. | SA1.3 Sprijin pentru facilitarea tranziției la studiile universitare | Profesor- Biologie | 1 | 16 luni 01.03.2025-30.06.2026 | 4 ore | 140 lei/ ora |
Personal administrativ | ||||||
Nr. Crt. | (Sub)activitatea nr. și denumire | Denumirea postului | Număr experți | Durata estimativa a activității | Nr. ore /expert/ lună | Tarif orar |
1. | SA.5.1 – Cheltuieli indirecte- cheltuieli generale de administrație | Secretar Administrativ | 1 | 20 luni 01.02.2025 30.09.2026 | 40 ore | 128 lei/ oră |
2. | SA.5.1 – Cheltuieli indirecte- cheltuieli generale de administrație | Expert în asigurarea măsurilor obligatorii de Informare și Publicitate | 1 | 20 luni 01.02.2025 30.09.2026 | 6 ore | 105 lei/ oră |
3. | SA.5.1 – Cheltuieli indirecte- cheltuieli generale de administrație | Sofer microbuz scolar | 1 | 16 luni 01.03.2025 30.06.2026 | 40 ore | 77 lei/ oră |
Conform OM nr. 6693/23.09.2024 privind aprobarea Procedurii Operaționale Cadru privind înființarea posturilor în afara organigramei și selecția experților din cadrul echipelor de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile în care instituția subordonată Ministerului Educației este beneficiar sau partener, în procesul de recrutare și selecție a experților în cadrul proiectelor cu finanțare externă nerambursabilă vir fi evaluați candidații care corespund cumulativ condițiilor generale și termenilor de referință pentru participare mai jos menționate.
- Condiții generale
Expertul:
- are cetățenie română/ cetățenie a altor state ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European cu reședință în România;
- are capacitate de exercițiu deplină;
- îndeplineşte condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs, enumerate in acest Anunț pentru fiecare pozitie;
- nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
- are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- Îndeplinește alte condiții generale în funcție de specificul proiectului.
- Termenii de referință pentru posturile scoase la concurs:
- Denumire expert: conform tabel alin. e
- Număr posturi vacante: 8 de posturi
- Perioada estimată pentru derularea activității: de la semnarea contractului până la finalul proiectului în acord cu graficul activităților proiectului. Experții selectați vor presta activități în acord cu norma lunară maximă de lucru conform informațiilor detaliate în prezentul anunț, activitatea fiecărui expert derulând-se în acord cu perioada de desfășurare a activității conform graficului activităților prezentului proiect.
- Denumirea activităților/ subactivităților conform cererii de finanțare:
A1 Măsuri de tip „punte” În vederea facilitării tranziției la studiile universitare:
SA1.1. Identificarea, recrutarea, selecția si menținerea in proiect a grupului tinta format din elevi.
SA1.2 Consilierea elevilor cu privire la optiunile de programe de studiu din mediul universitar si promovarea.
SA1.3 Susținerea persoanelor identificate prin oferirea de sprijin pentru facilitarea tranziției la studiile universitare prin programe remediale pentru recuperarea decalajelor de învățare pentru pregătirea examenului de Bacalaureat sau admiterii la studii universitare de licență.
SA1.4 Acordarea de subvenții, inclusiv elevilor care beneficiază de burse sociale acordate conform prevederilor art.10 alin. (1) lit. a)-f) din OME nr. 6238 /2023 privind aprobarea Metodologiei cadru din 8 septembrie 2023 de acordare a burselor, cât și elevilor care nu beneficiază de burse sociale.
A4 Managementul proiectului
SA4.1 Managementul proiectului și monitorizarea proiectului.
SA4.2 Metodologie de implementare proiect.
SA.5.1 – Cheltuieli indirecte
- e) Scopul principal al postului și atribuțiile acestuia:
Denumire post vacant/expert/personal administrativ | Condiții specifice |
1. Coordonator de proiect 2. Responsabil financiar 3. Expert recrutare, monitorizare și evaluare GT 4. Expert recrutare, monitorizare, evaluare și GDPR GT 5. Expert acordare subventii 6. Profesor- Limba și literatura română 7. Profesor- Limba și literatura română 8. Profesor- Matematică 9. Profesor- Matematică 10. Profesor- Geografie 11. Profesor- Biologie 12. Secretar administrativ 13. Expert în asigurarea măsurilor obligatorii de Informare și Publicitate 14. Șofer | Conform fișelor de post atașate prezentului anunț |
- f) Cerințe/ competențe necesare:
Conform fișelor de post atașate prezentului anunț
- g) Constituie avantaje (după caz):
N/a
- h) Abilități, calități și aptitudini necesare:
Conform fișelor de post atașate prezentului anunț
- Dosarul de concurs
În conformitate cu prevederile Cererii de finanțare și ale OM nr 6993/23.09.2024 privind aprobarea Procedurii Operaționale Cadru privind înființarea posturilor în afara organigramei și selecția experților din cadrul echipelor de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile în care instituția subordonată Ministerului Educației este beneficiar sau partener, dosarul de înscriere la concurs va conține următoarele documente:
- Cererea de înscriere, conform modelului din Anexa 3;
b) Declarația de disponibilitate – Anexa 4;
c) Copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz (semnată de candidat);
d) Certificat de căsătorie (dacă este cazul);
e) Certificat de naștere;
f) Copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice;
g) Alte acte doveditoare privind experiența/expertiza, calificările specifice aferente poziției;
h) CV format Europass, datat și semnat pe fiecare pagină (CV-ul trebuie să conțină obligatoriu date de contact valide – adresa de e-mail și număr de telefon); - j) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
- i) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- k) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
- l) Declarație de consimțământ privind acordul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal-
Anexa 5
m) Declarație cu privire la conduita profesională în cadrul proiectelor finanțate prin PEO 2021-2027, -Anexa 6
Documentele doveditoare ale studiilor și experienței specifice solicitate și declarate în CV (copii ale diplomelor de studii, adeverințe de lucru, alte documente doveditoare) se prezintă și se depun certificate pentru “conformitate cu originalul”.
Dosarul va avea opis, semnat de candidat și cu toate paginile numerotate. Lipsa oricărui document dintre cele enumerate mai sus, inclusiv a opisului și a numerotării paginilor va duce la respingerea dosarului. Se vor prezenta exclusiv documentele justificative doveditoare ale studiilor, condițiilor generale, cerințelor/ competențelor și condițiilor specifice cerute și care au fost declarate în CV.
- Bibliografia
– Manualul beneficiarului- Programul Educație Și Ocupare 2021- 2027;
– Ghidul Solicitantului pentru Programul Educație și Ocupare (PEO) 2021-2027;
-Legea educației naționale nr. 1/2011;
-Legea învățământului preuniversitar nr 198/2023;
-Regulamnetul nr 679/ 27. 06. 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulție a acestor date;
VII. Modalitatea de depunere a candidaturii
Candidații vor depune documentele la secretariatul instituției din Marghita, str. I. L. Caragiale, nr 44, jud. Bihor, până la data de 14.02.2025, ora 12:00.
Candidaturile transmise după limită indicată în anunțul de selecție, precum și cele incomplete vor fi respinse.
VIII. Probele selecției
-Proba eliminatorie: verificarea eligibilității administrative a dosarelor;
-Lista candidaților declarați admiși/ respinși în această etapă este publicată la sediul Liceului și pe pagina web.
-Eventualele contestații vor fi depuse la sediul instituției în termen de 24 ore de la data publicării rezultatelor acestei etape, sub sancțiunea decăderii din acest drept.
-Tabelele cu rezultatele publicate pentru fiecare etapă din caleandarul selecției vor conține pentru fiecare candidat, în locul numelui său, numărul de înregistrare a dosarului depus în vedera candidaturii pentru ocuparea unei funcții de expert, în cadrul proiectului respectiv. Această modalitate de codificare este transmisă candidatului, spre știință, la momentul depunerii dosarului și va reprezenta referința pentru candidat până la finalizarea selecției.
-Candidații declarați admiși la această probă vor participa la proba de interviu.
-Ca urmare a desfășurării probei de interviu ( minim 60 de puncte), comisia va stabili clasamentul candidaților în ordinea descrescătoare a punctajelor, în limita numărului de posturi din anunțul de selecție.
Lista candidaților cu punctajele obținute în această etapă este publicată la sediul Liceului și pe pagina web.
Echipa de proiect își rezervă dreptul de a scoate din nou la concurs poziția respectivă, dacă niciun candidat nu are profilul necesar în cadrul proiectului.
- Calendarul de desfășurare al concursului
Perioada | Activitatea |
03.02.2025 | Publicarea anunțului de selecție |
10.02.-14.02.2025 | Depunerea dosarelor |
18.02.2025, ora 9 | Verificarea eligibilității administrative a dosarelor |
18.02.2025, ora 14-19.02.2025, ora 14 | Depunerea eventualele contestații în termen de 24h de la data afișării rezultatelor |
19.02.2025, ora 16 | Soluționarea eventualelor contestații și afișarea rezultatelor |
20.02.2025, ora 9 | Interviul |
20.02.2025, ora 12 | Afișarea rezultatelor în urma interviului |
20.02.2025, ora 12-21.02.2025, ora 12 | Depunerea eventualele contestații în termen de 24h de la data afișării rezultatelor |
21.02.2025, ora 14 | Soluționarea eventualelor contestații și afișarea rezultatelor |
21.02.2025, ora 16 | Afișarea rezultatelor finale |
Afișat astăzi 03.02.2025 , la sediul Liceului Tehnologic ,,Horea.. Marghita
Reprezentant legal,
PAP CAMELIA