Să-ți pese, este deviza noastră în viață

Pornind mereu cu același gând “Să-ți pese, este deviza noastră în viață”, tinerii voluntari ai clubului Kiwanis Key Club Horea de la Liceul Tehnologic Horea Marghita, s-au deplasat în aceste zile, la școlile gimnaziale din zona Marghita, Școala Gimnazială Nr. 1 Abram, Școala Gimnazială Nr. 1 Chișlaz și Școala Gimnazială Nr. 1 Viișoara, dorind să contribuie la bunăstarea copiilor, dar și la creșterea calității vieții întregii comunități.
Aprecierile de care ne bucurăm în prezent și zâmbetele de pe chipul copiilor, nu ar fi fost posibile în absența efortului vostru, membrii ai Asociației Barcăul și ai clubului de voluntari Kiwanis Key Club Horea. Împreună reușim să facem mai mult bine oferind alimente, rechizite și alte lucruri necesare copiilor.
Felicitări pentru angajamentul și generozitatea tuturor celor care s-au implicat în acest proiect! Mulțumim partenerilor noștri: BancapentrualimenteOradea, Lidl, Danone, Alka!